Comunicat de presă

Moara de vânt din satul Gaidar va fi restaurată și conservată cu sprijinul UE

24 septembrie 2021

  • Moara de vânt din satul Gaidar, construită la sfârșitul secolului al XIX-lea, își va redeschide curând  ușile, inclusiv în calitate de obiectiv turistic. Uniunea Europeană va finanța restaurarea și conservarea acesteia, în cadrul Programului UE „Măsuri de promovare a încrederii”, implementat de PNUD.

Schițele de proiect pentru restaurarea morii de vânt din satul Gaidar au fost deja elaborate, în baza regulamentelor locale și internaționale privind conservarea patrimoniului cultural.

Obiectivul reabilitării morii de vânt este păstrarea tuturor elementele originale. Evaluarea stării și condițiilor actuale ale morii de vânt a constatat că o mare parte din elemente sunt funcționale. Unele urmează a fi restaurate sau conservate, iar altele înlocuite cu piese noi, însă păstrând autenticitatea.

În urma procesului de restaurare și conservare, moara de vânt va deveni din nou funcțională. Astfel, vizitatorii vor putea urmări procesul de măcinare a făinii. Capacitatea de lucru a morii este mică, de doar câteva zeci de kilograme pe zi, însă suficientă pentru a face o incursiune în istorie.

De asemenea, moara de vânt de la Gaidar va fi inclusă în circuitul turistic. Pentru vizitatori vor fi amenajate spații de agrement. Doritorii vor participa la gătirea preparatelor cu specific local, din făină proaspăt măcinată. Vor fi construite foișoare, conform schiței de proiect. Spațiile adiționale vor fi construite și amenajate de primărie.

La această etapă este anunțat concursul public la care pot participa companiile care ar putea efectua lucrările de restaurare și conservare. Compania va fi selectată în conformitate cu procedurile de achiziții ale PNUD. Detalii despre condițiile de participare la concurs, precum și despre modul de pregătire și depunere a dosarului sunt accesibile aici.

Moara de vânt din satul Gaidar a fost construită la sfârșitul secolului al XIX-lea. Este în întregime din lemn, inclusiv mecanismele care prelucrează cerealele. Moara a activat până în anul 2005. Asemenea mori de vânt mai sunt patru în toată Republica Moldova, iar dintre acestea doar cea din Gaidar este în stare bună, comparativ cu celelalte. Unicitatea morii de vânt constă în faptul că o singură persoană poate gestiona toate procesele din interior.

Moara de vânt din satul Gaidar face parte din un program comprehensiv de restaurare și conservare a zece obiective cultural-istorice de pe ambele maluri ale Nistrului. Programul Uniunii Europene „Măsuri de promovare a încrederii” (2019-2023), implementat de PNUD, contribuie la consolidarea încrederii între locuitorii de pe ambele maluri ale râului Nistru, prin implicarea lor în proiecte comune de dezvoltare.

Laura Bohantova

Laura Bohanțova

UNDP
Coordonatoare comunicare, Oficiul de țară PNUD

Agențiile ONU implicate în această acțiune

UNDP
United Nations Development Programme

Obiectivele pe care le susținem prin această acțiune