Comunicat de presă

Inițiativa UE LEADER contribuie la dezvoltarea rurală a UTA Găgăuzia și a raionului Taraclia

15 noiembrie 2017

  • 44 de localități rurale din UTA Găgăuzia și raionul Taraclia au semnat astăzi 8 Acorduri de parteneriat pentru sporirea dezvoltării incluzive și eficiente a comunităților lor. În premieră pentru Republica Moldova, aceste comunități vor implementa inițiativa UE LEADER de dezvoltare rurală, care prevede mobilizarea autorităților locale și a cetățenilor pentru consolidarea economiei și îmbunătățirea accesului la servicii publice în zonele rurale. Comunitățile respective vor fi eligibile să solicite finanțare din partea mai multor fonduri de dezvoltare rurală și regională ale UE și ale altor parteneri de dezvoltare.  

Inițiativa LEADER a început a fi implementată în regiune cu sprijinul Uniunii Europene, oferite prin programul “Susținerea agriculturii și dezvoltării rurale în UTA Găgăuzia și raionul Taraclia” (SARD), implementat de PNUD.

“Abordarea LEADER poate aduce schimbări considerabile în viața de zi cu zi a oamenilor din zonele rurale, prin sprijinirea inițiativelor inovatoare de dezvoltare a localităților”, a declarat Iva Stamenova, manageră de proiecte din cadrul Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, în timpul evenimentului dedicat semnării Acordurilor de parteneriat.

Principalii actori ai tuturor inițiativelor locale LEADER sunt așa-numitele Grupuri de Acțiune Locală (GAL), formate “de jos în sus”, de partenerii locali. GAL-urile sunt responsabile de gestionarea dezvoltării locale și reprezintă autoritățile, agenții economici și societatea civilă locală. GAL-urile iau decizii cu privire la delimitarea teritorială a activităților lor, încheie parteneriate oficiale, pregătesc și convin asupra strategiilor locale integrate de dezvoltare rurală, identifică și implementează acțiuni de dezvoltare locală.

Toate cele 8 GAL-uri, create cu susținerea SARD, au beneficiat de consultanță a experților internaționali și au efectuat vizite de studiu în câteva state europene. De asemenea, GAL-urile și-au elaborat propriile strategii de dezvoltare pentru o perioadă de 5 ani și au identificat 50-100 de acțiuni social-economice pentru soluționarea provocărilor locale prin accesarea fondurilor UE și ale altor parteneri de dezvoltare. Cele mai fezabile propuneri de proiect vor beneficia de susținerea UE prin intermediul programului SARD.

Serghei Arseni, un șomer din satul Chiriet-Lunga, s-a implicat activ în activitățile GAL-ului ECO Bugeac, din care fac parte șase sate din stepa Bugeacului. El este renumit în regiune pentru talentul său muzical și pentru promovarea instrumentelor tradiționale de percuție în UTA Găgăuzia. Acum planifică un nou proiect – confecționarea încălțămintei din piele de vițel: „Datorită inițiativei UE LEADER, am redescoperit atât potențialul propriu, cât și pe cel al colegilor mei. Împreună cu locuitorii din ECO Bugeac am decis să creăm un centru turistic în sudul Moldovei pentru a promova sportul și turismul rural și să creștem produse ecologice în ferme mici. Asistența UE pe care o vom putea accesa va fi extrem de utilă pentru a ne pune în practică ideile locale”, a declarat Serghei Arseni la evenimentul de semnare a Acordurilor de parteneriat.

Principala prioritate a membrilor GAL-ului Dolina Rodnicov este dezvoltarea economică locală și crearea de noi locuri de muncă. Una dintre inițiativele lor constă în dezvoltarea producției locale de salam tradițional găgăuz (baur).

„Sunt convins că această inițiativă UE LEADER, promovată în cadrul Programului UE-PNUD SARD, va contribui mult la dezvoltarea economică a localităților rurale din UTA Găgăuzia și raionul Taraclia, pentru că prioritățile și deciziile vor fi luate de către oameni la nivel local și vor răspunde necesităților locale. Împreună cu partenerii de dezvoltare, vom continua să susținem această inițiativă, care aduce deja rezultate bune”, a menționat Rastislav Vrbensky, Director adjunct PNUD pentru Europa și CSI.

Primul program LEADER a fost inițiat în statele membre ale UE, în 1991. Din 2013, abordarea LEADER, intitulată „Dezvoltarea locală condusă de comunități”, a fost extinsă în zonele urbane și rurale, precum și la nivel geografic, fiind implementată în țările aflate în perioada de pre-aderare la UE și în țările învecinate, cu asistența UE și a altor parteneri de dezvoltare.

Finanțat de Uniunea Europeană cu 6,5 milioane de euro și implementat de PNUD, programul SARD intenționează să intensifice, în perioada 2016-2018, colaborarea dintre autoritățile centrale și cele locale, precum și dintre organizațiile regionale din UTA Găgăuzia și raionul Taraclia, în scopul îmbunătățirii capacităților administrațiilor publice locale și favorizării dezvoltării socio-economice a regiunii și a Republicii Moldova în ansamblu.

Agențiile ONU implicate în această acțiune

UNDP
United Nations Development Programme

Obiectivele pe care le susținem prin această acțiune