Comunicat de presă

Summit-ul ONU privind sistemele alimentare lansează soluții potențiale pentru acțiuni locale, regionale și globale

09 iulie 2021

  • Emisiile nete zero din utilizarea alimentelor și a terenurilor, reinventarea meselor școlare și promovarea dietelor sănătoase vor fi pe ordinea de zi la pre-Summit-ul de luna viitoare

25 iunie 2021, Roma – Summit-ul ONU privind sistemele alimentare a dezvăluit cele 15 domenii de acțiune cu peste 50 de clustere de soluții care vor servi drept element cheie pentru a susține discuțiile la reuniunea Pre-Summit din 26-28 iulie de la Roma, Italia.

Fiecare domeniu de acțiune, dezvoltat de peste 500 de membri ai celor cinci direcții de acțiune ale Summitului, reprezintă un grup de propuneri care schimbă jocul care vizează realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD) prin transformarea sistemelor alimentare în întregime.

Soluțiile, publicate în comunitatea online a Summit-ului  reprezintă un meniu amplu de acțiuni posibile care ar trebui să sprijine Statele Membre în activitatea lor prin intermediul căilor naționale de transformare a sistemelor alimentare. Acestea, de asemenea, vor contribui la inspirarea coalițiilor noi și a angajamentelor asumate de guvernele și partenerii acestora în toate circumscripțiile pentru a sprijini livrarea acestor căi în întreaga lume, multe dintre care vor fi oficializate și anunțate la Summit-ul ONU privind Sistemele de Alimentare în luna septembrie, la New York.

Soluțiile au fost elaborate în baza a peste 2000 de idei propuse pe parcursul a 18 luni de dialoguri, sondaje și forumuri deschise cu popoarele indigene, tineret, producători, cercetători, ONG-uri și guverne, și reprezintă domenii cheie pentru abordarea unor probleme dintre cele mai presante din lume, de la foamete și sărăcie până la schimbările climatice.

Printre soluțiile care schimbă jocul se numără inițiativele de reinventare a programelor de mese școlare, precum și propunerile de includere a costului unei diete sănătoase în timpul calculării pragurilor sărăciei.

Indicatorul Global al siguranței alimentare, de asemenea, va fi luat în considerație pentru monitorizarea și reducerea bolilor transmise prin alimente, împreună cu o inițiativa privind carnea responsabilă pentru a încorpora performanța de mediu, condițiile de muncă și bunăstarea animalelor în producție și consum.

Ideile inițiale pentru noi parteneriate includ Acordul sistemelor alimentare ale popoarelor indigene, o Coaliție a tinerilor africani din agricultură și o Alianță a țărilor cu produse alimentare și pământuri nete zero, în baza cărora țările s-ar angaja să aibă emisii de gaze cu efect de seră net-zero din utilizarea alimentelor și a terenurilor până în 2050.

Alte soluții includ dezvoltarea lanțurilor de aprovizionare fără despăduriri și subvențiile redirecționate către producția și consumul durabil.

Pre-Summit - ul Sistemelor Alimentare se desfășoară la Roma sub conducerea Secretarului General și în parteneriat cu Guvernul Italiei în perioada 26 -28 iulie înainte de Summit-ul din septembrie.

Jurnaliștii se pot înregistra pentru actualizări de știri de la Summit aici și să aplice pentru acreditarea pentru pre-Summit aici.

Pentru mai multe informații, contactați FSScommunications@un.org

 

Despre Summit-ul ONU privind sistemele alimentare din 2021

Summit-ul ONU privind sistemele alimentare a fost anunțat de Secretarul General al ONU, Antonio Guterres, de Ziua Mondială a Alimentației în octombrie anul trecut, ca parte a Deceniului de acțiune pentru realizarea ODD-urilor până în 2030. Scopul Summit-ului este de a înregistra progrese cu privire la toate cele 17 ODD-uri prin abordarea sistemelor alimentare, care să valorifice interconectarea sistemelor alimentare cu provocările globale precum foametea, schimbările climatice, sărăcia și inegalitatea. Mai multe informații despre Summit-ul ONU privind sistemele alimentare din 2021 și lista membrilor Comitetului consultativ și a grupului științific pot fi găsite online: https://www.un.org/foodsystemssummit

Agențiile ONU implicate în această acțiune

FAO
Food and Agriculture Organization of the United Nations

Obiectivele pe care le susținem prin această acțiune