Comunicat de presă

50.000 de locuitori din 27 de comunități vor avea condiții de trai mai bune, grație implicării diasporei

14 iunie 2021

În 2021, 27 de comunități vor implica diaspora în inițiative de dezvoltare economică locală și de îmbunătățire a serviciilor publice locale. Toate acestea cu suportul PNUD Moldova și al Elveției, oferit în cadrul programelor de granturi „Incubator” și „Accelerator 1+1”, precum și programului guvernamental „DAR 1+3”.

Astfel, programul „Incubator” a oferit granturi de câte 1000 dolari pentru 15 asociații sau grupuri de inițiativă ale băștinașilor aflate la început de cale, care își propun crearea unor astfel de entități.

Beneficiari ai programului „Accelerator 1+1” sunt 5 asociații de băștinași, cu experiență demonstrată de desfășurare a proiectelor locale. Acestea vor primi câte un grant de până la 10.000 de dolari, în baza formulei 1+1 (valoarea grantului oferit de PNUD și Elveția va fi echivalentă cu contribuțiile colectate din diasporă atât online, cât și offline).

Alte 7 asociații de băștinași vor fi susținute prin cofinanțarea proiectelor locale în cadrul programului guvernamental „DAR 1+3”.

Pentru toate aceste inițiative este prevăzut un buget total de aprox. 393.000 de dolari, dintre care 100.000 dolari reprezintă sprijinul PNUD și al Elveției, oferit prin intermediul proiectului „Migrație și dezvoltare locală”.

„Doar prin implicarea actorilor locali, dar și băștinașilor din diasporă pot fi atinse obiectivele de dezvoltare economică locală și de optimizare a serviciilor publice. Suntem convinși că oamenii își doresc să se implice, iar asociațiile de băștinași pot stimula și canaliza această energie, pentru rezultate palpabile”, susține Zinaida Adam, coordonatoare programe la PNUD Moldova.

În 2020, au fost susținute 27 de asociații de băștinași prin intermediul programelor de granturi „Incubator” și „Accelerator 1+1”, precum și alte 12 asociații, în cadrul DAR 1+3. Atunci, PNUD și Elveția au oferit peste 160.400 dolari, la care se adaugă peste 123.900 dolari colectați de la diasporă și localnici și peste 193.200 dolari alocați de autoritățile publice locale. În rezultat, peste 207.000 locuitori beneficiază acum de servicii mai bune de iluminat public, apă și canalizare, amenajare a drumurilor, facilități de recreere ș.a.

„Grație implicării băștinașilor și granturilor obținute, avem acum un parc care poate concura cu cele din capitală. În anul 2020 am reușit să amenajăm acoperișul scenei în aer liber, am extins terenul de joacă pentru copii și am făcut renovări în unele zone”, afirmă Lidia Beglița, președinta Asociației de băștinași „Vatra – Mereni”, care a beneficiat în 2020 de un grant.

Laura Bohantova

Laura Bohanțova

UNDP
Coordonatoare comunicare, Oficiul de țară PNUD

Agențiile ONU implicate în această acțiune

UNDP
United Nations Development Programme

Obiectivele pe care le susținem prin această acțiune