Comunicat de presă

Forum regional parlamentar în orașul Cimișlia: „Vocea oamenilor trebuie auzită”

21 iunie 2016

  • 35 de locuitori - reprezentante și reprezentanți ai autorităților publice locale, dar și ai societății civile –  ai raioanelor Cimișlia și Basarabeasca s-au întâlnit cu deputate și deputați din Parlamentul Republicii Moldova, luni, 20 iunie, în orașul Cimișlia, în cadrul celei de-a 14-a ediții a Forumului regional parlamentar „Dialog cu cetățenii”.

La acest forum a participat deputata Inna Șupac, membră a comisiei parlamentare drepturile omului și relații interetnice; Ștefan Vlas, membru al comisiei administrație publică, dezvoltare regională, mediu și schimbări climatice; și Elena Hrenova, din comisia protecție socială, sănătate și familie. De asemenea, la forum a fost prezent președintele raionului Cimișlia, Mihail Olărescu, dar și șeful oficiului teritorial de informare al Parlamentului din Leova, Mihai Timofti.

Oamenii, la rândul lor, au pus pe masa de discuții teme ce țin de revizuirea salariului din domeniul sănătății și administrației publice, în special pentru tinerii specialiști, transparența în acordarea fondurilor de dezvoltare regională, revizuirea Legii privind administrația publică locală, dar și căile de susținere a tinerilor antreprenori.

Deputata Inna Șupac a salutat organizarea forumului, întrucât acesta „are menirea de consolida dialogul între deputații parlamentului cu societatea civilă și cu reprezentanții administrației publice locale”. „Asemenea dialoguri sunt binevenite pentru noi, deputații, indiferent de partidul din care facem parte, pentru că vedem problemele adevărate cu care vă confruntați. Pentru noi contează ca vocea oamenilor să fie auzită”, a declarat deputata.

Despre importanța autonomiei locale și adoptarea Legii nr. 2474, privind schimbarea destinațiilor a terenurilor care au fost privatizate, a vorbit deputatul Ștefan Vlas. „În administrația publică locală trebuie să domine autonomia. Am mizat și mizăm pe autonomia APL, astfel ca primarul și cetățenii să decidă singuri soarta localității. Ne dorim ca Legea să permită consiliilor locale să aibă putere financiară și administrativă. Cu cât autoritățile locale vor avea mai multă autonomie, cu atât mai mare va fi eficiența lor”, a menționat deputatul.

Deputata Elena Hrenova a reiterat importanța susținerii femeilor pentru implicarea lor mai activă în viața publică și în procesele de luare a deciziilor. „Astăzi, responsabilitățile femeilor nu se limitează doar la creșterea copiilor. Femeile își deschid propriile afaceri, se află în fruntea unor organizații puternice, sunt prezente și în structurile de conducere a statului. Multe dintre problemele sociale se rezolvă datorită implicării femeilor”, a declarat deputata. Mai mult, Hrenova a menționat inițiativele legislative din domeniul social.

Alte subiecte discutate au vizat modificarea Legii cu privire la patentă, revizuirea cuantumului indemnizației pentru copiii nou-născuți, a fost propusă ideea de creare a ghișeului unic pentru antreprenori, dar și a hărții unice privind alocarea fondurilor străine.

Forumul regional parlamentar a fost organizat cu susținerea Programului  ONU „Femeile în Politică”, în parteneriat cu Platforma Comună de Dialog a Deputatelor din Parlamentul Republicii Moldova și Secretariatul Parlamentului. La finele fiecărui forum este formulat un sumar al discuțiilor, care urmează a fi remis spre examinare deputaților. Până în prezent, forumuri regionale parlamentare similare s-au desfășurat în raioanele Orhei, Leova, Edineț, Ungheni, Comrat, Ialoveni, Călărași, Soroca, Glodeni, Rezina, Cahul, Căușeni, Cimișlia. Următorul, dar și cel din urmă forum va avea loc la Bălți, pe 27 iunie.

Programul  ONU „Femeile în politică” este implementat de Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor (UN Women) și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), în parteneriat cu Fundația Est-Europeană și Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare”, sprijinit financiar de Guvernul Suediei.

Agențiile ONU implicate în această acțiune

UN Women
United Nations Entity for Gender Equality and the Empowerment of Women
UNDP
United Nations Development Programme

Obiectivele pe care le susținem prin această acțiune