Un studiu național arată că educația pentru sănătate contribuie substanțial la reducerea comportamentelor de risc și pregătirea tinerilor pentru piața muncii

Elevii din colegii, centre de excelență și școli profesionale care au acces la educație pentru sănătate, prin studierea disciplinei „Decizii pentru un mod sănătos de viață”, ca parte a curriculumului obligatoriu, sunt mai informați, prezintă mai puține comportamente de risc legate de nutriție, consumul de substanțe (tutun, alcool, droguri), sănătatea sexual-reproductivă, violență și tind să se integreze mai ușor pe piața muncii.

Aceasta este concluzia „Studiului național de evaluare a cunoștințelor, atitudinilor și practicilor privind sănătatea și deprinderile de viață ale elevilor din învățământul profesional tehnic din Republica Moldova”, realizat de Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA) și prezentat astăzi la Chișinău.

Studiul a fost desfășurat în rândul a 923 de elevi/eleve cu vârsta de 15-19 ani din 20 de centre de excelență, colegii și școli profesionale în cadrul proiectului „Dezvoltarea abilităților de viață și a comportamentelor sănătoase în rândul elevilor din învățământul profesional tehnic pentru o mai bună pregătire de angajare în câmpul muncii”, finanțat din fondurile Cooperării Austriece pentru Dezvoltare.  

Rezultatele studiului arată că băieții și fetele din instituțiile ÎPT prezintă frecvent semne de boală și cunoștințe vagi cu privire la simptome, care împiedică adresarea la medic în timpul oportun. Elevii au raportat, de asemenea, o stare îngrijorătoare a sănătății mintale care s-a agravat în timpul pandemiei COVID-19. Cu toate că majoritatea elevilor și-au apreciat înalt starea sănătății, 37,7% dintre ei au raportat două sau mai multe semne de boală manifestate mai frecvent decât o dată în săptămână.

Nivelul de cunoștințe privind sănătatea la elevii care au studiat cursul „Decizii pentru un mod sănătos de viață" este mai mare decât la cei care nu l-au studiat (52,2%, comparativ cu 42,5%).

La fel, un nivel de cunoștințe sporite se atestă și în rândul elevilor din Centrele de Excelență și colegii - 59,5%, comparativ cu 43,05% la cei din școlile profesionale unde acest curs este opțional.

Datele arată că fenomenul sarcinilor în adolescență în rândul fetelor din instituțiile ÎPT este destul de prezent. Una din 5 fete care a rămas însărcinată a abandonat școala din cauza sarcinii. Puțini dintre elevi au cunoștințe cu privire la metodele moderne de contracepție și mecanismele de suport pentru mamele tinere, băieții fiind mai puțin informați în comparație cu fetele.

25% dintre elevii activi sexual nu folosesc prezervativul, fiind expuși infecțiilor cu transmitere sexuală (ITS) și HIV și sarcinilor neplanificate. Rata de utilizarea a pastilelor contraceptive orale este foarte scăzută - de doar 8%. Aceste date devin mai îngrijorătoare în combinație cu frecvența ridicată a partenerilor sexuali ocazionali și a raportării primelor relații sexuale forțate.

Tinerii au nevoie de suport și ghidare profesionistă în procesul trecerii lor spre maturitate. Observăm că rezultatele acestui studiu confirmă că predarea disciplinei „Decizii pentru un mod sănătos de viață” a permis tinerilor implicați la etapa de pilotare, să-și seteze anumite viziuni și priorități în subiecte sensibile precum educația sexuală sau educația de gen”, a menționat Natalia Grîu, Secretar de Stat în domeniul educație, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării.

Sănătatea tinerilor, mai ales în această perioadă dificilă, este o prioritate, atât pentru Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, cât și pentru Ministerul Educației, Culturii și Cercetării. Este extrem de important să punem accent pe informarea corectă a tinerilor și motivarea acestora de a avea grijă de sănătate”, a menționat secretarul de stat al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Tatiana Zatîc.

Studiul mai indică o serie de carențe care, potrivit experților, pot genera o rată scăzută de angajare și probleme de sănătate grave.

Astfel, aproximativ jumătate dintre elevi nu au abilitatea de a lucra eficient independent (43,4%); nu au abilitatea de a lucra ca parte a unei echipe (46,8); nu au abilitatea de a asculta cu atenție pentru a învăța (52,5%); nu au aptitudinea de a lucra cu oameni cu abilități diverse și în medii diverse (55,4%). Abilitățile potrivite pentru angajare în câmpul muncii sunt mai dezvoltate la elevii ce au studiat cursul „Decizii pentru un mod sănătos de viață” - 12,75% față de cei care nu au studiat disciplina - 5,35%.

Aproape jumătate dintre elevi au fost expuși o dată sau mai des la cel puțin o formă de violență în bază de gen. Este îngrijorător faptul că hărțuirea și abuzul sexual au fost menționate în proporție mare. Cunoștințele despre toate formele de violență sunt limitate, precum și capacitatea de răspuns.

Totuși, datele denotă un număr mai mare de elevi care au cunoștințe despre formele de violență în bază de gen printre cei care au studiat cursul „Decizii pentru un mod sănătos de viață”, comparativ cu cei care nu l-au studiat (22,2% versus 15,4%).

Rezultatele studiului subliniază impactul pe care lecțiile de „Decizii pentru un mod sănătos de viață” și spațiile prietenoase tinerilor, îl pot avea asupra integrării tinerilor pe piața muncii. Participarea la acest curs contribuie și la asigurarea unui viitor prosper pentru acești tineri și comunitățile lor”, a declarat Gunther Zimmer, Șef, Biroul de Coordonare a Cooperării Tehnice, Ambasada Austriei la Chișinău. “Asigurând elevilor accesul la educație pentru sănătate, sporim șansele de dezvoltare durabilă a Republicii Moldova. Agenția Austriacă pentru Dezvoltare, unitatea operațională a Cooperării Austriece pentru Dezvoltare, este pregătită să continue suportul în această direcție împreună cu UNFPA, pentru a extinde bunele practici la nivel național".

Una din realitățile triste reflectate de studiu este faptul că 1/3 din tinerii din ÎPT au cel puțin un părinte plecat peste hotare, iar școala rămâne a fi suportul de bază în dezvoltarea psiho-emoțională a acestor tineri. În acest context este cu atât mai stringentă necesitatea de a extinde predarea disciplinei ”Decizii pentru un mod sănătos de viață” în mod obligator, precum și consolidarea rețelei de educatori de la egal la egal în sistemul ÎPT” , a evidențiat Nigina Abaszada, Reprezentanta Rezidentă UNFPA în R. Moldova.

Proiectul „Dezvoltarea abilităților de viață și a comportamentelor sănătoase în rândul elevilor din învățământul profesional tehnic pentru o mai bună pregătire de angajare în câmpul muncii” urmărește continuu desfășurarea unor acțiuni de promovare a comportamentelor sănătoase și abilităților de viață în rândul tinerilor din ÎPT, fapt care îi va ajuta să-și găsească mai ușor un loc de muncă potrivit pentru ei.

-----------

Rezultatele detaliate ale studiului în format infografic pot fi consultate aici.

Versiunea în limba engleză a comunicatului de presă este disponibilă aici.

Infograficele în limba engleză sunt disponibile aici.

 Pentru contact:

Olga Chimirciuc, responsabilă de comunicare în cadrul proiectului UNFPA Dezvoltarea abilităților de viață și a comportamentelor sănătoase în rândul elevilor din învățământul profesional tehnic pentru o mai bună pregătire de angajare în câmpul muncii” , Tel. 079772351

Agențiile ONU implicate în această acțiune
UNFPA
United Nations Population Fund