Comunicat de presă

Succesul unei afaceri zootehnice depinde de rasa, hrana și condițiile de întreținere a animalelor

05 martie 2021

În condițiile schimbărilor climatice, ce produc efecte tot mai pronunțate asupra agriculturii și, în mod special, asupra sectorului zootehnic, inclusiv lanțului valoric de ovine și caprine, devine necesară revizuirea abordărilor vizavi de factorii ce urmează să asigure și să contribuie la o adaptare mai bună a sectorului la noile provocări și condiții.

Discuții la acest subiect au fost purtate în cadrul ciclului de instruiri online „Bunele practici de adaptare a sectorului de ovine-caprine la schimbările climatice”, organizat de UCIP IFAD și implementat de ACSA.

Participanții, care au fost în număr de peste 60, au avut posibilitatea să afle de la cei mai buni specialiști în domeniu despre aspectele care trebuie luate în calcul atunci când se alege o rasă de ovine sau caprine. Astfel că, pe lângă adaptarea și rezistența specifică condițiilor și tehnologiilor aplicate, fermierii trebuie să acorde o atenție deosebită la eficiența economică și producția ce urmează a fi obținută de lapte, carne, pielicica, ș.a.

Oleg Mașner, dr. conferențiar, cercetător, expert în zootehnie, a atras atenția asupra mai multor particularități în contextul ameliorării raselor de ovine și caprine din Republica Moldova. Totodată, acesta a enumerat care sunt avantajele speciilor de ovine și caprine în comparație cu altele și a punctat pretabilitate foarte bună față de diferite tehnologii de exploatare cum ar fi sisteme intensive, extensive și semi-intensive. Expertul a mai constatat că, în comparație cu alte specii de animale, organismul oilor, caprelor este adaptat diferitor condiții de creștere, întreținere, inclusiv temperaturi.

„Succesul unei afaceri zootehnice depinde foarte mult de rasa aleasă, casa și masa pe care o putem asigura animalelor pe care le creștem. Totodată, nu pot să nu amintesc că, fermierul trebuie să fie foarte atent la provocările care apar permanent în  sector și să aleagă corect sistemul de creștere a ovinelor și caprinelor. Baza furajeră, la fel reprezintă un aspect complex, care oferă posibilitatea ca animalele să manifeste întreg potențialul de producție. Atunci când vom asigura o hrană normală, vom putea obține producția caracteristică rasei”, a menționat Oleg Mașner.

Un alt moment important, atât în condițiile schimbărilor climatice, cât și condițiile de adaptare a unor tehnologii este faptul de a cunoaște unde și cum vor realiza producția. Pe lângă producerea de brânză și carne, sectorul mai oferă și pielicele, dar mulți crescători spun că acest produs nu este solicitat, sau are un preț mic. Cu toate acestea expertul susține că, pot fi comercializate doar pielicele de calitate.

„Atunci când alegem rasele pentru a fi exploatate în condiții noi de creștere și întreținere, evident că trebuie să ținem cont de toți factorii amintiți mai sus. Nu susțin părerea că o rasă este rea și alta este mai bună, deoarece o rasă este destinată pentru carne, iar alta pentru lapte”.

Oleg Mașner a specificat principalele rase de ovine care sunt crescute în țara noastră printre care: Țigaie tip moldovenesc, Karakul – tip moldovenesc, Friză, care este o rasă dintre cele mai productive din lume, având tipul de lapte bine exprimat, Assaf, Lacaune, Awassi, Ile de France, oferind pentru fiecare dintre ele o caracteristică, iar crescătorii care au fost prezenți la instruiri, în dependență de necesitățile și așteptările pe care le au, pot să aleagă rasa specifică.

În cadrul instruirii, expertul a vorbit și despre rasele de caprine accentuând principalele avantaje și oferind recomandări care ar ajuta la obținerea rezultatelor planificate.

Printre cele mai cunoscute rase de capre, Oleg Mașner a amintit de Saanen, Alpină franceză și Caprine – populația locală. Ameliorarea raselor de ovine și caprine nu poate fi concepută fără un sistem bine pus la punct de identificare (individualizare), reproducție dirijată, evaluare și apreciere a indicilor selecționați, evidență și analiză sistemică a rezultatelor obținute. Identificarea ovinelor și caprinelor este un procedeu obligatoriu pentru evidența, asigurarea trasabilității și selecția animalelor.

Ameliorarea raselor reprezintă un sistem complex de măsuri tehnico-organizatorice și științifice efectuate în baza unui program de ameliorare, care are ca scop final majorarea indicilor de producție și calităților genetice ale unei rase sau populații de ovine sau caprine.

Indiferent de metoda aplicată la creșterea rasei (rasă pură sau prin încrucișare), pentru asigurarea obținerii descendenței de la animalele selecționate, evaluarea corespunzătoare a rezultatelor reproducției, testarea după calitățile descendenței a berbecilor și țapilor pentru selectarea obiectivă a celor mai productivi reproducători, se impune utilizarea reproducției dirijate a turmelor (raselor), folosind monta naturală dirijată sau însămânțările artificiale și evitând monta naturală în libertate.

De menționat că, instruirile s-au desfășurat în perioada 23-26 februarie 2021 și au avut ca scop evidențierea soluțiilor pentru adaptarea sectorului de ovine și caprine la schimbările climaterice.

Agențiile ONU implicate în această acțiune

IFAD
International Fund for Agricultural Development

Obiectivele pe care le susținem prin această acțiune